Aşezată la locul de trecere de la regiunea deluroasă a Oraviţei şi Ciclovei, spre câmpia Caraşului, Răcăşdia este una din cele mai mari şi vechi comune Cărăşene.

Numele localităţii aşa cum ni-l arată şi figura de rac de pe ştampila comunei de pâna la 1860, a provenit de la racii, care se găseau din abundenţă pe râul Ciclova, curs de apă ce trece prin comună. Numele a suferit de-a lungul timpului modificări ortografice, de la varianta Răkăstie – 1749, la Rakaşdia – 1851 şi la varianta actuală Răcăşdia, variantă care apare şi în protocolul bisericii după 1918.

Prima atestare documentară despre comuna Răcăşdia o avem din anul 1440, dintr-un act de împroprietărire, unde se află menţiunea: “ Nobili de Ciorna, Dănsuşi şi  Bizere, iau asupra lor cetăţile ameninţate şi primesc această donaţie de pământuri în Banat la Răcăşdia”. – N. Iorga – Probleme şi observaţii bănăţene – Bucureşti 1940.

De la 1440, considerată data de naştere a comunei, timp de 250 de ani numai găsim în nici un document existent, sau cunoscut pană acum, vreun indiciu despre Răcăşdia.

Este din nou amintită pe la 1700 de un document al lui Marsigli, iar conscripţia lui Mercy, de la 1717, pomeneşte de Răcăşdia ca sat cu 125 de case, subordonate districtului Palanca.

Cât de mare era Răcăşdia la acea vreme, se poate uşor imagina dacă avem în vedere că însăşi Palanca, reşedinţă de district avea 37 de case, iar Oraviţa 77 de case .

În anul 1772 Răcăşdia avea 318 familii şi un teritoriu comunal de 7317 iugăre ( 4024 ha), iar în anul 1776 apare cu 251 de case, ceea ce înseamnă că după cum era obiceiul locului – mai multe familii locuiau într-o casă.

Din anul 1779 când se înfiinţează judeţul Caraş, Răcăşdia a fost, cu unele intermitenţe cauzate de modificările administrative ale judeţului, reşedinţă de plasă pana la 1881, când sediul plasei se mută la Iam.

La recesământul maghiar din 1870, Răcăşdia avea 632 de case şi 2941 de locuitori, iar la cel din 1919 – 2985 de locuitori, iar teritoriul comunei avea o suprafaţă de 6809 iugăre ( 3745 ha).

Contrar atestărilor documentare vechimea comunei este mai mare, aşa cum apreciază şi fostul învăţător cărturar din comună, Emilian Novacoviciu ( 1862 – 1936), unul din cel mai apreciaţi învăţători români ai acelor ani din Banat, în lucrarea sa „ Monografia comunei Răcăşdia”. În baza unor descoperiri arheologice – inscripţii pe lespezi de piatră, cărămizi arse, ceramică, monezi, precum şi un vast cimitir antic, Novacoviciu apreciază că aşezarea exista încă de pe vremea romanilor. Toate aceste mărturii arheologice s-au găsit mai ales în locurile din hotarul comunei numite, „ Dumbrava “ şi “ Laţova” – situate la vest de actuala vatră a satului. Printre aceste vestigii romane a fost scoasă la iveală din pământ şi o lespede mare de piatră cu inscripţii romane. O altă lespede asemănătoare a fost găsită în locul numit Laţova, unde s-au găsit şi obiecte de ceramică şi cărămizi arse specifice aşezărilor romane din secolele II – IV e.n.

În vatra satului de astăzi s-au găsit numeroase schelete aliniate ca într-un cimitir. Astfel au fost descoperite 30 de schelete umane la o adâncime la cca. o jumătate de metru, aşezate surprinzător, vertical. Alături de alte schelete izolate, s-au găsit monezi vechi, unele antice, altele medievale din vremea lui Sigismund Bathory, din anul 1593 şi din vremea regelui Ferdinand I.

Dacă aceste vestigii s-ar fi păstrat şi ar fi fost studiate de specialişti, s-ar fi putut stabili cu mai multă rigoare provenienţa şi datarea lor. Din păcate multe din ele au fost distruse de localnici, sau au dispărut.

Satul Vrăniuţ este atestat tot de notele călătorului Marsigli la 1690 – 1700, apărând subordonat districtului Palanca, sub numele de Vranyucz.

În 1717 apare cu 40 de case în conscripţia lui Mercy, iar la 1772 cu 135 de familii de români şi un teritoriu de 3270 iugăre ( 1799 ha). Localitatea se menţine printre comunele bine populate ale Caraşului. La 1855 trece în proprietatea căilor ferate austro-maghiare. La recesământul maghiar din 1890 sunt înregistrate 359 de case şi 1608 locuitori din care, 1599 români. După 1918 devine comunitate de sine stătătoare cu primărie proprie până după 1945.  ========

Atât Răcăşdia cât şi Vrăniuţul se înscriu în specificul aşezărilor rurale Cărăşene de câmpie, activitatea dominantă fiind cea agricolă, iar în cadrul ei cultivarea cerealelor şi creşterea animalelor, în special bovine pentru lapte şi carne, dar şi ovine şi porcine.

Specific formei de relief toate satele de câmpie inclusiv Răcăşdia şi Vrăniuţ prezintă un sistem stradal rectangular, consecinţă a sistematizării riguroase din sec. al XVIII – lea, remarcându-se tendinţa de tipizare şi densitate mare a construcţiilor, precum şi textura orientată a edificiilor.

În perioada 1948-1989 Răcăşdia evolueazăşi se dezvoltă economic şi social sub amprenta cadrului general al societăţii socialiste din România.

Fiind una din comunele mari ale judeţului Caraş-Severin şi din zona Oraviţa, având un potenţial agricol semnificativ, comuna Răcăşdia cunoaşte atât o dezvoltare urbanistică cât şi una economică, pe teritoriul ei aflându-se puternice întreprinderi agricole, atât cooperatiste cât şi de stat, ferme pomicole, ferme zootehnice, bază de achiziţie şi depozitare cereale, bază de depozitare materiale transportate pe CFR, Depozit material lemnos, Bază de aprovizionare şi depozitare pentru Întreprinderile miniere din Sasca Montană şi Moldova Nouă.

Aceste avantaje economice au permis o dezvoltare socială şi o menţinere a activităţilor cultural-educative.

După 1990 comuna Răcăşdia cunoaşte un declin economic determinat de declinul Întreprinderilor agricole, s-au dispariţia unora şi de declinul şi dispariţia activităţilor miniere din zonă, situaţie care a condus la declinul social şi la creşterea şomajului în rândul populaţiei active.

De asemenea după anul 2000 Răcăşdia intră şi într-un declin demografic accentuat, datorită migraţiei unei părţi din populaţie spre centre urbane dezvoltate sau ţări din Uniunea Europeană, precum şi datorită scăderii natalităţii concomitent cu o creştere a mortalităţii în rândul populaţiei.

În prezent prin efortul administraţiei locale şi a unei uşoare revigorării a spiritului antreprenorial, a elaborării şi implementării unor proiecte comunitare comuna Răcăşdia dă semne de o uşoară relansare socio-economică, proces care va cunoaşte o accentuare odată cu concretizarea obiectivelor prezentului Plan Strategic de dezvoltare locală şi fructificarea Fondurilor Europene destinate dezvoltării rurale.